Artişti şi compozitori solicită ca posturile radio şi TV să difuzeze mai multă muzică românească

Adrian, 24 mart.. 2020

65 artişti şi compozitori solicită ca posturile radio şi TV să difuzeze mai multă muzică românească pe perioada stării de urgenţă.Solicitarea a fost făcută într-o scrisoare deschisă prin care se cere Ministerului Culturii să intervină asupra impactului pe prevenirea COVID-19 le are asupra industriei

Cei 65 de artiști sunt reprezentaţi de Global Records, HaHaHa Production şi Quantum Music.

La scurt timp după apelul făcut de artişti, ministrul Culturii şi-a exprimat susţinerea totală pentru măsurile propuse în scrisoarea deschisă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În România, 80% din veniturile artiştilor sunt realizate din prestaţii artistice şi cesiunea interpretării lor live în cadrul evenimentelor şi concertelor, care în următoarele luni nu vor mai fi organizate, se arată în document. Acest fenomen poate influenţa şi reduce dramatic creaţia muzicală autohtonă, piaţa urmând a fi dominată, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada 1990-1999, de artiştii străini, care au supravieţuit datorită posibilităţii lor de a atrage venituri substanţial mai mari din drepturi de autor pentru difuzarea producţiilor lor muzicale.

Artiştii cer introducerea pe perioada stării de urgenţă a unei reglementări prin care posturile de radio şi TV de pe teritoriul României să difuzeze producţii muzicale care includ cel puţin contribuţia unui autor român sau care sunt interpretate de un cetăţean român, într-o proporţie de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic. De asemenea, cer ca acestea să difuzeze muzică în limba română într-o proporţie de minimum 50% din totalul transmis zilnic, pentru susţinerea culturii româneşti pe termen lung, ulterior perioadei de stare de urgenţă.

Mai multe state membre ale Uniunii Europene aplică asemenea măsuri, mai spun semnatarii scrisorii deschise. Franţa a impus ca un procent din muzica difuzată pe radiourile şi televiziunile de pe teritoriul ţării să fie în limba franceză.



← Close