Când va renunța Regina Marii Britanii la tron, în favoarea Prințului Charles

Bosioc Cristina, 02 dec.. 2019

Prințul Charles, în vârstă de 71 de ani, pare că așteaptă de o veșnicie să preia tronul Marii Britanii. De curând au început să circule zvonuri conform cărora Regina Elisabeta ar vrea să îi cedeze tronul fiului ei.

Când va renunța Regina Marii Britanii la tron, în favoarea Prințului Charles

În contextul scandalului în care e implicat prințul Andrew, din cauza prieteniei cu afaceristul Jeffrey Epstein, acuzat de pedofilie și care s-a spânzurat în închisoare, regina devine neputincioasă în gestionarea situației. Prințul Andrew a renunțat la îndatoririle regale și nu este deloc văzut cu ochi buni de către membrii familiei regale. Regina are acum nevoie de o mână tânără care să gestioneze această probemă atât de delicată.

Surse apropiate familiei regale susțin că există deja discuții și întâlniri pe aceată temă. A venit momentul ca Prințul Charles să ocupe tronul Marii Britanii, în sfârșit. Cu atât mai mult acum, când regina se apropie de vârsta de 95 de ani, vârstă la care soțul ei, prințul consort Philip, s-a retras din viața publică.

Suverana ar putea profita de împlinirea vârstei de 95 de ani pentru a decide să se retragă și ea din viața publică și să îi predea toate îndatoririle regale fiului său. Acest lucru s-ar putea întâmpla peste 18 luni, în ziua în care Majestatea Sa împlinește 95 de ani.

Însă și până atunci, prințul Charles urmează să preia mare parte o din îndatoriri. Deja suverana și-a redus gradual evenimentele publice la care a participat, de la 332, în 2016, la 283, în 2018.

Citește și: Regina Elisabeta și Prințul Philip au o tradiție ciudată ce durează de 71 de ani

Citește și: Regina Elisabeta i-a făcut de râs pe prințul Harry și soția sa. Cum i-a pedepsit în public

 



← Close