Carmen Brumă a trecut prin momente dificile la Gala Unica 2019! Vedeta a leșinat și a fost transportată la spital.

Adrian, 21 nov.. 2019

Carmen a afirmat, în momentul în care a fost luată de ambulanță, că se simte foarte obosită și a dat vina și pe stres. În prezent, vedeta se simte mai bine.

CANCAN a aflat în exclusivitate că

Carmen Brumă a leșinat la Gala Unica 2019

UPDATE 21:30 – Carmen Brumă a fost luată de ambulanță și dusă la un spital din București.

În momentul în care a fost luată de echipajul medical de pe ambulanță, vedeta a mărturisit că se simte foarte obosită și a dat vina și pe stres. Potrivit celor mai noi informații, în aceste momente, iubita lui Mircea Bada se simte mai bine, relatează unica.ro.

Știre inițială: În timp ce se afla la celebrul eveniment monden, Carmen Brumă a leșinat. Scenele dramatice s-au petrecut cu câteva minute înainte de ora 21:00. Câțiva dintre jurnaliștii prezenți la ceremonia fastuoasă au ținut-o pe vedetă ca să nu se accidenteze și, ulterior, au așezat-o pe un fotoliu, unde a stat până și-a mai revenit.

Puțin după ora 20:00, Carmen Brumă și-a făcut apariția la Gala Unica 2019 și a acaparat atenția tuturor cu ținuta ei extravagantă: o rochie neagră, lungă, cu o croială sobră în față, iar în spate… cu un decolteu uriaș… care i-a lăsat la vedere posteriorul.

Puțini știu că o rochie identică a purtat regretata actriță Mireille Darc în 1972 în filmul “Marele blond cu un pantof negru”, realizat în regia lui Yves Robert. De altfel, pelicula a fost văzută și de Carmen Brumă în trecut și atunci și-a spus: “Doamne, de-aș putea să port și eu o dată o rochie exact ca asta!”, relatează jurnaliștii de la unica.ro. Mai mult, iubita lui Mircea Badea a mărturisit în cadrul unui interviu acordat recent că a revăzut filmul și și-a spus: “Acum e momentul, nu se poate. Dacă nu o fac acum, când? La pensioară?”. Iar de la dorință la realitate… au fost doar un material elegant, câteva cusături și multă, multă atenție în orele de muncă din atelierul de croitorie, unde a fost realizată creația vedetei noastre.



← Close