Consiliul Rectorilor – întâlnire cu reprezentanţii MEC; organizarea online a examenelor de an şi a admiterii

Hoidrag Laurentiu, 06 mai. 2020

Consiliul Naţional al Rectorilor a solicitat miercuri Ministerului Educaţiei şi Cercetării să clarifice împreună cu Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă care vor fi regulile de respectat în universităţi după data de 15 mai, inclusiv regimul de funcţionare a căminelor studenţeşti/campusurilor universitare, a declarat pentru AGERPRES preşedintele CNR, Sorin Cîmpeanu.

Miercuri a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor MEC cu Biroul Permanent al CNR, la care au participat asociaţiile studenţeşti şi membri ai Sindicatului Alma Mater.

În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre organizarea online a admiterii în universităţi şi eforturile pentru asigurarea unui „acces echitabil”.

„MEC a garantat accesul universităţilor româneşti la Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) pentru facilitarea admiterii online în universităţi. Se răspunde astfel nevoii de debirocratizare şi de eficientizare a proceselor administrative”, a afirmat reprezentantul CNR.

Potrivit acestuia, au mai fost abordate teme precum organizarea online a susţinerii examenelor de semestru, de an şi de finalizare studii şi a fost convenită semnarea „urgentă” a bugetelor rectificate pentru includerea contribuţiei financiare a universităţilor în susţinerea investiţiilor şi cofinanţării proiectelor europene.

CNR a solicitat Ministerului Educaţiei ca universităţile de medicină şi farmacie să aibă un rol „mai important” în organizarea Rezidenţiatului.

„CNR a solicitat susţinerea MEC pentru modificări legislative care să permită organizarea online a evaluărilor ARACIS, în vederea înfiinţării de programe de studiu noi”, a mai spus Cîmpeanu.

Alte probleme abordate au vizat optimizarea funcţionării CNATDCU, facilităţi ce pot fi acordate studenţilor de către universităţi, dar şi cu privire la susţinerea cadrelor didactice pentru predarea online.



← Close