Drama prin care trece Anamaria Prodan. Fiica sa este accidentată grav și va fi operată

Bosioc Cristina, 03 dec.. 2019

Anamaria Prodan a plecat de urgență în America să fie alături de fiica ei Sarah, care s-a accidentat grav într-un meci de baschet. Din păcate diagnosticul medicilor este unul foarte neplăcut și Sarah va trebui să fie operată miercuri.

Drama prin care trece Anamaria Prodan. Fiica sa este accidentată grav și va fi operată

Accidentatrea a avut loc în primul sfert al partidei dintre Ole Miss, echipa Universității Mississippi unde e legitimată Sarah, și cea a Universtității Sam Houston. Sarah a fost dusă imediat la spital și diagnosticul a venit ca un trăsnet: ruptură de ligament încrucișat anterior. Din păcate sezonul se încheie aici pentru Sarah Reghecampf.

Sarah Dumitrescu Reghecampf, pe patul de spital, in urma accidentarii
Sarah Dumitrescu Reghecampf, pe patul de spital, in urma accidentarii

Antrenoarea eia postat pe Instagram o fotografie cu fiica Anamariei Prodan pe patul de spital și a încurajat-o să revină cu forțe proaspete după ce se va vindeca. „Pe câtă bucurie aduce sportul, este o parte urâtă a sa, iar asta este dată de accidentările urâte. Inima mea e frântă pentru Sarah, având în vedere că a muncit din greu pentru a intra în rolul pe care noi l-am imaginat la ambele capete ale terenului. Ea este iubită de colegele de echipă, de staff și de comunitatea Oxford și sunt sigură nu doar că-și va reveni din asta, dar că va reveni mai puternică”, a scris McPhee – McCuin, antrenoarea fetei.

Miercuri va avea loc operația și Anamaria s-a grăbit să ajungă în Statele Unite ale Americii și să îi fie alături fiicei sale. Sarah Dumitrescu Reghecampf (18 ani) este fiica Anamariei din relația cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu. Cei doi au și o altă fată pe  nume Rebecca (19 ani).

Citește și: Cum a slăbit Anamaria Prodan 15 kilograme în 14 zile? Varianta care nu ți-a trecut prin cap

Citește și: ”Anamaria Prodan are o relație intimă cu Dan Alexa”. Prima reacție a soției lui Reghecampf



← Close