Fetiță de 2 ani agresată de îngrijitoare la creșă: „Stai pe oliţă, că-ţi sucesc capul la spate!“

Bosioc Cristina, 07 nov.. 2019

O fetiță de numai doi ani și trei luni din Piatra Neamț a fost a agresată și jignită în ultimul hal de o îngrijitoare de la creșă. Părinții fetiței au înregistrat totul și au rămas șocați când au auzit înregistrările. Femeia a fost dată afară, însă s-a încercat mușamalizarea cazului.

Fetiță de 2 ani agresată de îngrijitoare la creșă: „Stai pe oliţă, că-ţi sucesc capul la spate!“

Părinții copilei au sesizat faptul că fetița lor nu se mai comporta normal atunci când trebuie să meargă la creșă. Fiind o fetiță liniștită de fel, ei au început să își facă probleme, așa că au decis să pună în ghiozdanul ei un dispozitiv cu care să înregistreze tot ce avea să se întâmple la grădiniță.

Au rămas șocați când au ascultat înregistrările. Femeia agresa copila și îi vorba extrem de urât, folosind expresii ca ”Stai pe oliţă, că-ţi sucesc capul la spate””Dă să te schimb, că te-a adus mă-ta nespălată, c…ă la fund, nesimţito!”. 

Părinții au mers la creșă și au discutat cu îngrijitoarea care a rescunoscut totul și susține că îi pare rău. Au mers apoi la Poliție unde au făcut o plângere, iar o anchetă este acum în curs.

Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamţ i-a desfăcut contractul de muncă îngrijitoarei în cauză în aceeaşi zi (luni, 4 noiembrie) în care a primit dovada relelor tratamente aplicate copilului. Totuși există surse care spun că femeia are de gând să se întoarcă la serviciu.

„A fost sesizată Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În termen de 24 de ore am anunţat DGASPC-ul care va confirma sau infirma abuzul. Au fost retransmise către toţi angajaţii creşelor informări cu privire la codul de conduită etică. Instituţia noastră nu tolerează nicio formă de maltratare a persoanei în general şi a copilului în special”, a declarat Anca Berea, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Piatra Neamţ.



← Close