Gheorghe Hagi, despre copii și fotbal

Adrian, 13 oct.. 2019

Pe 13 octombrie, Gheorghe Hagi vine la invitaţia Irinei Păcurariu în prima ediţie a noului sezon „Reţeaua de Idoli”. Hagi a făcut slalom printre amintiri, iar despre fiul său, Ianis, a spus că este mai bun decât era el la vârsta lui.

Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare duminică, de la ora 18:00, Irina Păcurariu invită telespectatorii TVR 2 să descopere personalităţi de valoare din România.

„Rețeaua de Idoli, sezonul al doilea, păstrează convenția de a pune față în față personalități din toate domeniile, români cu succese incontestabile sau performațe dovedite, care ar trebui să încurajeze și să fie modele pentru noile generații, cu istorii din lumea internetului, care au creat noii idoli ai zilelor noastre”, spune Irina Păcurariu.

„Reţeaua de idoli” debutează în noul sezon cu o ediție specială, al cărei invitat este fotbalistul Gheorge Hagi. „Alegerea s-a făcut după ce publicul a fost chestionat în legătură cu românii pe care îi consideră modele, idoli chiar, iar marele fotbalist a fost nominalizat de majoritatea celor care au scris”, adaugă jurnalista.

În interviul oferit Irinei Păcurariu, fostul decar al echipei naţionale a vorbit deschis despre relația pe care o are cu copiii săi, Kira și Ianis, dar şi despre cei 200 de mici sportivi cărora le-a schimbat viața cu academia de fotbal.

Nu s-a ferit să vorbească de slăbiciuni şi a amintit cu plăcere de momentele de grație din viața sa, cum ar fi că a jucat de 125 de ori pentru echipa naţională.

Copilăria la Săcele, satul de lângă Constanța unde s-a născut, ocupă un loc special în inima lui Gică Hagi, ca şi experiențele de la marile echipe de fotbal unde a jucat. A rememorat perioada de la Real Madrid sau Barcelona şi spune că încă îşi aminteşte de galeria lui Galatasaray.

„Puștii de la Academia lui de fotbal i-au redat lui Gică Hagi pofta de fotbal, an după an, pe măsură ce Ianis și cei din generația lui creșteau – și creșteau frumos! – într-un fotbal românesc tot mai lipsit de perspective. I-a învățat pe cei mici toate trucurile sale de “decar” din epoca clasică a numărului 10.

Tot acolo a avut însă şi atâtea de învățat de la Ianis, care „e mai bun decât am fost eu la vârsta lui și care lovește mingea cu ambele picioare așa cum eu nu am făcut-o niciodată, mi-a spus, printre altele, Gică Hagi……”, a mai spus Irina Păcurariu.

Pe cine admiră Gică Hagi, ce planuri are, dacă și ce vicii își recunoaște, cu cine și cât se uită la meciuri de fotbal, cine îi sunt prietenii sau care este misiunea unui fotbalist cu numărul 10 pe tricou aflaţi în debutul celui de-al doilea sezon „Reţeaua de idoli”, duminică, 13 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 2.



← Close