Ianis Hagi, rezervă în meciul Napoli-Genk, din grupa E a Ligii Campionilor

Adrian, 10 dec.. 2019

Internaționalul român Ianis Hagi este rezervă pentru Genk în meciul pe care formația sa îl va disputa pe terenul lui Napoli, marți, de la ora 19:55, în grupa E a Ligii Campionilor.

La fel ca în ultimele două jocuri, din campionat și Cupa Belgiei, antrenorul Hannes Wolf a decis să nu conteze pe Ianis Hagi. În meciurile cu Cercle Brugge și Antwerp, românul nu a fost folosit niciun minut.

Tehnicianul formației belgiene a hotărât să mizeze pe o linie mediană formată din Hrosovsky, Berge și Ito.

În actualul sezon de Liga Campionilor, Ianis Hagi a fost titular doar în meciul tur cu Napoli, scor 0-0, când a evoluat 90 de minute. În alte trei partide, românul a fost introdus pe parcurs, iar în deplasarea de la Liverpool el a rămas rezervă.

Echipele din meciul Napoli-Genk:

Napoli: Meret – Di Lorenzo, Koulibaly, Manolas, Rui – Callejon, Ruiz, Allan, Callejon – Mertens, Milik
Rezerve: Ospina, Llorente, Lozano, Elmas, Luperto, Insigne, Gaetano
Antrenor: Carlo Ancelotti

Genk: Vandevoordt – Maehle, Dewaest, Lucumi, De Norre – Hrosovsky, Berge, Ito – Paintsil, Onuachu, Samatta
Rezerve: Coucke, Wouters, Neto Borges, Odey, Hagi, Bongonda, Ndongala
Antrenor: Hannes Wolf

Înaintea acestei partide, Genk nu mai are nicio șansă pentru a se menține în competițiile europene, fiind clasată pe locul 4 în grupa E, ultimul, cu doar un punct. De partea cealaltă, Napoli ocupă poziția secundă, cu 9 puncte.



← Close