Simona Halep – Sunt tristă să aud că a fost anulată ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon

Adrian, 01 apr.. 2020

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a postat, miercuri seara, un mesaj pe un site de socializare în care afirmă că vestea anulării ediţiei 2020 a turneului de Grand Slam de la Wimbledon a întristat-o.

„Sunt tristă să aud că a fost confirmată anularea ediţiei din acest an a turneului de la Wimbledon. Finala de anul trecut va rămâne mereu una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Dar acum trecem prin ceva mult mai important decât tenisul, iar vestea cea mai bună e că Wimbledon va reveni anul viitor. Asta înseamnă că voi avea şi mai mult timp până îmi voi apăra titlul. Fiţi puternici şi păstraţi-vă încrederea”, a scris Halep pe contul personal de Facebook.

La 13 iulie 2019, Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep obţinea astfel al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după Roland Garros 2018.”Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021″, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters.

Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, a fost câştigat în 2019, la individual, de românca Simona Halep (feminin), respectiv sârbul Novak Djokovic (masculin).



← Close