Valentin curăță statuile de pe străzi. Motivul impresionant pentru care face asta

Astefanoaiei Cristiana, 05 oct.. 2020

Valentin Săraru are 48 de ani, iar viața i-a rezervat mai multe greutăți. El însă a continuat să lupte și să aspire la un viitor mai bun, nu doar pentru el, ci și pentru lumea din jur.

Astfel, chiar dacă nu are casă și locuiește pe străzi, bărbatul se preocupă de statuile din locurile publice, pe care le curăță cu sârg. Nu în România, ci în Italia, unde locuiește de ceva timp. Povestea lui a ajuns și în ziarele din Italia, mai ales după ce a curățat o statuie care, efectiv, devenise inexistentă, din cauză că era acoperită de plante și de buruieni.

“Am muncit câteva zile, dar rezultatul e satisfăcător în cele din urmă. Am aflat despre această persoană și ce a însemnat pentru locuitorii din Fabriano la acea vreme. Istoria trebuie omagiată și respectată, nu trebuie să se degradeze”, a spus Valentin.

Ziarele din Italia au început să scrie despre el

“Valentin Săraru, românul fără adăpost în vârstă de 48 de ani care de ani de zile frecventează orașul, este cel care a lustruit bustul de marmură (devenit de mult timp practic invizibil din cauza ierburilor necurățate) a personajului istoric din secolul 19, originar din Fabriano, care a ajuns să fie ministrul Poștei, bust care se află în Parcul Pisana”, scrie presa italiană.

 Valentin  trăiește pe străzile din orașul italian Fabriano (provincia Ancona) și a petrecut zile bune pentru a curăța statuia plină de plante.  Statuia îl înfățișează pe Enrico Stelluti Scala, fost primar al localității Fabriano.

Valentin face voluntariat în Italia

Deși este sărac și trăiește pe străzi, inima sa de aur îl face să vrea mereu să îi ajute pe ceilalți. 

“Lucrez cu o echipă de voluntari care deseori îmi lasă saci pe care să-i umplu. În fiecare zi curăț parcul Giardini della Pisana de frunze și de mizerie”, povestește românul. 

Valentin locuiește în acel parc, și doarme într-o fostă căsuță de joacă pentru copii, făcută din lemn.

“Am un aragaz mic pe care-mi pregătesc ceva cald de mâncare și trebuie să le mulțumesc unor rezidenți din zonă care adesea îmi donează bunuri de primă necesitate (…) Primăvara trecută am stat în casa de oaspeții a bisericii San Vicenzo de Paoli. Cu ajutorul celor de la Serviciile Sociale sper să găsesc un acoperiș pentru la iarnă. Eu voi continua să mă dedic curățeniei parcului sau chiar și a altor zone din oraș, dacă mi se va cere”, a spus Valentin.



← Close